Amenajari interioare

FAIL (the browser should render some flash content, not this).
amenajari interioare florin rusu

Amenajari interioare -FR Interiodesign va prezinta proiecte si servicii de amenajari si decoratiuni interioare, pentru case si apartamente. Încă de la începuturile vieţii pe Pământ oamenii au simţit nevoia de a-şi decora spaţiile în care locuiau, dovadă stând picturile rupestre găsite în peşterile de pe diferite zone ale globului - acolo unde oamenii epocii de piatră au desenat sau cioplit momente din viaţa lor si lucrurile care făceau parte din viaţa lor de zi cu zi. Amenajarea interioara a locuintei sau apartamentului presupune astazi lucrari complexe de amenajare si apeleaza la idei moderne de amenajare a spatiului util.
- Spaţiul în care locuieşti are un aport foarte important  asupra stării emoţionale şi a spiritului, mai pe scurt când spui casa te gândeşti la un spaţiu cald si primitor, la familia care te aşteaptă cu braţele deschise când te întorci acasă, la plăcerea de a merge in dormitor sa te odihneşti, la o bucătărie în care să pierzi câteva ore la taclale după o masă copioasă alături de persoanele apropriate, la un living primitor în care să îţi petreci serile alături de familie vizionând un film sau jucându-te cu copiii, toate acestea fac parte din viaţa fiecărui om iar noi nu vrem decât sa va oferim căldura şi spaţiul necesar unei case şi când spun casă o spun cu cel mai mare respect.

 
amenajari livingroomamenajari dormitordecoratiuni interioare amenajare living room camera de zi

Ai o încăpere mică şi te deranjează că nu poţi umbla la şifonier pentru că uşa e blocata de noptieră sau te loveşti la picior de fiecare dată când te dai jos din pat pentru că trebuie să ocoleşti un scaun, geamul se deschide şi acoperă televizorul, culoarea pereţilor te duce cu gândul la un hol de spital rece şi neprimitor, lumina e difuză şi nu poţi citi … şi lista poate continua la nesfârşit.

tab Spre fericirea şi norocul tuturor oamenilor care se regăsesc în aceste rânduri existam noi - o echipa de profesionişti în acest domeniu - cu care te poţi sfătui şi care înţeleg nevoile şi dorinţele fiecăruia; analizam şi decidem împreună cu proprietarii şi angajatorii  asupra dimensiunii spaţiului, a culorii pereţilor, mobilierului, obiectelor decorative, a pardoselii şi a perdelelor, draperiilor sau a jaluzelelor, proiectăm paturile sau canapelele după dimensiunea şi culoarea camerei, aşezăm fiecare obiect acolo unde trebuie aşezat să nu încurce deplasarea prin incinta sau să împiedice impactul vizual, toate astea pentru o armonie de culoare şi salvarea spaţiului ocupat cu lucruri nefolositoare şi rău alese. A trecut timpul carpetelor cu răpirea din serai şi a altor povesti nemuritoare, a macrameurilor şi al tricotajelor ieftine puse din dorinţa de a ocupa cât mai mult spaţiu liber, a peştilor şi căţeluşilor atât de drăgălaşi de pe televizor, a vitrinelor pline ochi  cu bibelouri şi săpunuri frumos mirositoare în coşuleţe. Îmbinăm utilul cu plăcutul făcând o alegere atentă a elementelor decorative care intra în alcătuirea unei încăperi, iar o alegere inspirată a mobilierului poate salva o mare parte a spaţiului locuit ocupat necorespunzător astfel câştigând mai mult loc pentru destindere şi deplasare.

 

garden cinema canapea camera copil
Scopul nostru este să dăm viaţă casei tale, să îi dăm căldura atât de necesară prin alegerea culorilor, materialelor, obiectelor decorative şi poziţionării acestor în aşa fel încât să creeze o armonie de culori si spaţiu. Oricine poate merge într-un supermarket să îşi cumpere un obiect decorativ sau de mobilier, dar nu oricine poate alege obiectele decorative de mobilier sau de orice altă natură, culorile sau materialele potrivite pentru ca acestea adunate şi aşezate la un loc să dea un aspect cu adevărat frumos, prietenos, cald şi totodată respectând regulile artei şi ale bunului simţ.
Brutarul face pâine, mecanicul repară maşini, agricultorul face agricultură iar decoratorul decorează şi amenajează aşa că hai sa respectăm meseria şi cunoştinţele fiecăruia şi să recunoaştem că nu suntem atotştiutori. Apelaţi la noi sau la orice altă firmă sau decorator profesionist pentru a vă decora sau amenaja casa, pentru că, aşa cum am mai spus, aspectul şi confortul vă poate afecta în bine sau rău starea de spirit şi viaţa familială sau profesională. Un aspect plăcut şi un confort sporit fac să vă întoarceţi acasă sau la birou de fiecare dată cu cea mai mare plăcere, iar timpul petrecut în aceste locuri sa fie unul relaxant şi plin de căldura şi viaţă.

PROCEDEUL DE LUCRU

Procedeul de lucru e următorul:
teb Se constată incinta care se vrea a fi decorată împreună cu echipa noastră de profesionişti şi angajatorii şi se realizează conceptual planul general de amenajari;

tab Se iau măsurile astfel îincât să se calculeze zona ocupată şi cea ramasă liberă astfel incât toate necesarele amenajari să aibă eficienţă de distribuţie spaţială maximală;

teab Se alege culoarea sau culorile pentru ca amenajarile să fie eficiente cromatic: este necesară stabilirea paletei cromatice a încăperii;

tab Se hotărăsc materialele şi mobilierul, urmând a se face mai multe schiţe pentru a fii ales designul şi tematica încăperii. Acesta este planul de amenajare de la care pleacă practic execuţia tuturor lucrarilor de amenajari interioare şi exterioare

tab Noi facem ca fiecare încăpere să fie un unicat să îndeplinească dorinţele şi pretenţiile fiecărui client, să reprezinte confortul şi bunăstarea.




Living

dormitor

Dormitor

cinema

Cinema la tine acasa

- Amenajari interioare
- Amenajari bucatarii
- Amenajari dormitoare
- Amenajari living
- Amenajari mansarda
- Amenajari camere de copii
- Amenajari grupuri sanitare
- Amenajari camere de audiţie si minicinematograf
- Birouri de lucru şi săli de conferinţă               
- Amenajari spaţii comerciale
- Amenajari cluburi si discoteci
- Amenajari recepţii si camere de hotel    
- Amenajari restaurante
- Amenajari terase
- Amenajari grădini
- Proiectare şi execuţie mobilier

Articole in presa

Revista PREVENTION- NOIEMBRIE 2008

presa

descarca PDF

 

Amenajari interioare Amenajari bucatarii Amenajari dormitoare Amenajari living Amenajari mansarda Amenajari camere de copii

Amenajari grupuri sanitare Amenajari camere de audiţie si minicinematograf Birouri de lucru şi săli de conferinţă Proiectare şi execuţie mobilier